Catren afumat

După câteva pahare de cereale alterate, colegul meu de blog retortează poetic:

Te-am luat în brațe
În mâinile mele ești o armă ce declanșează sfârșitul lumii
Căci ce rost mai are ca timpul să treacă
Când noi suntem deja împreună?

Paradis

nu te mai enerva pe vise
în seara asta dacă nu voi fi in vis
culcă-te in in vis
și în următorul vis culcă-te din nou
și adormi în fiecare până apar eu
și dimineața va fi nevoie
să te trezesc
să te trezesc
să te trezesc
până mă voi simți învins
de imaginea mea triumfătoare
din ochii tăi
ce se deschid, întorși, dintr-un frumos
abis.

Din volume luate și-napoi la lume date, stricate...

        Citeam volumul lui Sorin Despot, apasă (Ed.Cartea Românească, Buc, 2010), și am găsit un vers care mi s-a părut deopotrivă amuzant, minimalist și înduioșător:

mama calculează hârtii/ imaginându-și că/ a crescut mare

(extras din poezia caramele).

       Mi-a inspirat o lume a adulților ca închipuire a unor copii, care s-au proiectat în visul lor și au pierdut cifrul de întoarcere, devenind niște copii ,,responsabili". O imagine similară acelui microcosm desemnat prin termenul de ghetuți în poezia lui Dan Sociu, după cum pertinent observa partenerul meu pseudo-activ de blog, ola small dickie.

       M-am gândit imediat la o imagine a unei mame generice pline de riduri și griji, socotind pe o masă, bazată desigur, la rândul ei, pe calcule și probabilități, cheltuielile lunii viitoare, într-o ecuație în care se scad iluzii și se adună întreținerea. Și din imaginarul propriu, s-a născut un meme:

           Va urma și o recenzie propriu-zisă a volumului, după acest scurt teaser.

Simbioză (by ola small dickie)

sunt un păianjen cu picioare subțiri
și ude, prins în umezeala ochilor tăi
din care nu mai pot să scap
am încercat să țes în jurul tău
o pânză de atingeri
iar din prădător acum sunt eu vânat
rămânem astfel îmbrățișați etern
în cartea de biologie apare o nouă simbioză
iar o fetiță ne va găsi, asa prinși
și ne va pune noaptea, pe cer, într-o veioză.